Raluca Panait - Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

În Ședința Guvernului din 23 noiembrie 2020 a fost aprobată o Hotărâre prin care aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor se prelungește cu 6 luni, respectiv până la data de 30 iunie 2021.

Potrivit alin.(4) al art.51 din  Regulamentul (UE) nr. 702/2014 al Comisiei din 25 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale ca fiind compatibile cu piaţa internă, în aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, cu modificările și completările ulterioare, „la încheierea perioadei de valabilitate a prezentului regulament, orice schemă de ajutoare exceptată în temeiul acestuia rămâne în continuare exceptată pe durata unei perioade de adaptare de şase luni”.

Reamintim că Hotărârea Guvernului nr. 1179/2014, cu modificările și completările ulterioare, reglementează o schemă de ajutor de stat, ce are ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi a costurilor aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului. Acest ajutor este furnizat sub formă de servicii subvenţionate crescătorilor de animale din speciile taurine, bubaline, ovine, caprine, porcine şi ecvine.

Schema de ajutor de stat se implementează de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi reţeaua sa teritorială.

Suma alocată pentru 2020 este de maximum 65 milioane lei, aferentă unui număr de aproximativ 30.000 beneficiari. În ceea ce privește anul 2021, solicitanții depun cererile inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în perioada 1-15 decembrie 2020. După aprobarea bugetului pe anul viitor, suma pentru plata ajutoarelor de stat pentru anul 2021 se va aproba prin Hotărâre a Guvernului.

Ministrul Adrian Oros a participat în perioada 19-20 octombrie 2020, la Luxemburg, la reuniunea Consiliului AGRIFISH. Alături de ministru s-au aflat, din partea Reprezentanței Permanente, Achim Irimescu, reprezentant al României în CSA și Emilia Mohan.

În urma negocierilor intense pe durata a 48 de ore (discuții în plen, reuniuni trilaterale la nivel de ministru și la nivel tehnic) s-a obținut acordul pentru poziția Consiliului asupra celor 3 regulamente ale reformei PAC post 2020, cu largă majoritate calificată (un vot contra – LT și 3 abțineri – BG, LV și RO). RO și BG s-au abținut deoarece au solicitat, cu justificări corespunzătoare, actualizarea anului de referință pentru plata ajutorului național de tranziție (ANT) de la ianuarie 2013 la iunie 2018, pentru a nu mai plăti de la bugetul de stat subvenții pentru multe animale care nu mai există (Președinția germană a anunțat în timpul negocierilor cu RO, CZ, SK și BG că va actualiza la anul 2018, dar promisiunea nu s-a mai materializat în compromisul final).

În ansamblu însă, România a obținut: flexibilitate în aplicarea eco-schemelor (care permite reducerea riscului de a pierde circa 400 milioane Euro/an în primii ani); menținerea ANT la nivelul actual (50%) cu o degresivitate de 5% pe an (deși trebuia să nu mai continue după 2020), reducerea plăților directe pentru fermele mari - propunerea adoptată avantajează țara noastră deoarece lasă la latitudinea Guvernului aplicarea plafonării (la 100.000 Euro, la plata de bază, cu considerarea salariilor) sau a plății redistributive; menținerea plafonului de 2000 Euro pentru aplicarea disciplinei financiare (care permite exceptarea micilor fermieri și reducerea birocrației); flexibilitate sporită la controlul condiționalității și aplicarea sancțiunilor pentru micii fermieri; condiții favorabile la aplicarea GAEC 8 și GAEC 9, etc.

Reforma introduce obligații semnificative de mediu și climă pentru fermierii europeni, care ar putea conduce la riscul unei creșteri a prețului la produsele agro-alimentare. Obținerea acordului permite, odată cu votul poziției Parlamentului European din plen, în aceste zile, demararea negocierilor în trilog a reformei, ce va face posibilă adoptarea reformei PAC în semestrul I al anului 2021 și aplicarea de la 1 ianuarie 2023.

De la începutul anului 2020 și până în luna august, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a desfășurat acțiuni de control la nivel teritorial pe toată filiera de produs în domeniul comercializării legumelor și fructelor proaspete, de la producere până la comercializare.

Acțiunile de control desfășurate de inspectorii din domeniul legume-fructe din cadrul tuturor compartimentelor județene și a municipiului București au vizat atât producătorii agricoli persoane fizice, cât și operatorii economici/persoane juridice care desfășoară activități de comerț cu legume și fructe proaspete în piețele agroalimentare, market-uri, hipermarket-uri, piețe en-gros. În total, au fost controlați 4.320 de operatori.

În ceea ce privește numărul amenzilor contravenționale, acestea au fost în număr de 144, cu o valoare totală de 222.400 lei. De asemenea, au fost aplicate conform legislației în vigoare 472 avertismente și au fost anulate 22 atestate de producător și carnete de comercializare, primăriile emitente fiind sancționate conform Legii nr.145/2014, cu amenda contravențională în valoare de 15.000 lei.

Dintre constatările inspectorilor în cazul carnetelor de comercializare/atestate de producător menționăm lipsa totală sau parțială a suprafețelor cultivate cu legume sau fructe, dar înscrise în atestate și carnetele de comercializare, ori lipsa avizelor consultative emise de Direcțiile pentru Agricultură Județene sau, după caz, asociațiile/organizațiile de producători.

În cazul mai multor operatori economici ce desfășoară activități de comerț cu legume și fructe pe întreg teritoriul României, s-au constatat: lipsa documentelor de proveniență pentru loturile de legume și fructe expuse la vânzare în cadrul piețelor agroalimentare, lipsa totală sau parțială a elementelor obligatorii, conform sistemului de etichetare national și european, prin neafișarea originii produselor și/sau categoriei de calitate pentru loturile expuse la vânzare.

Principalele neconformități constatate de inspectori la producătorii agricoli persoane fizice care își comercializează produsele obținute în gospodăria proprie pe baza atestatului de producător și a carnetului de comercializare în piețele agroalimentare au fost deficiențe de etichetare, prin neînscrierea pe etichetele de vânzare a denumirii producătorului agricol, a localității de origine și/sau a datei recoltării, necompletarea filelor din carnetul de comercializare, lipsa vizei anuale a carnetului de comercializare, ori comercializarea altor produse agricole decât cele obținute în gospodăria proprie.

Acțiunile de control desfășurate de inspectorii cu atribuții în domeniul fructelor și legumelor din cadrul MADR s-au desfășurat cu o frecvență mai scăzută decât în alți ani, având în vedere unele măsuri de protecție împotriva răspândiri virusului SARS COV 2. Chiar și în aceste condiții, controalele vor continua atât în baza tematicii de control cadru aprobată de conducerea MADR, ca urmare a sesizărilor venite din partea consumatorilor sau ale operatorilor implicați pe filiera de comercializare, sau ca urmare a dispozițiilor conducerii Direcției Generale Control Antifraudă și Inspecții.

Conferința internațională privind implementarea abordării LEADER/CLLD, organizată de Federația LEADER România, în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a debutat luni, 5 octombrie 2020, la Eforie Nord, temele de interes fiind dezvoltarea guvernanței la nivel local în contextul noilor politici de dezvoltare rurală.

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Oros, a declarat că, pentru viitoarea perioadă de programare – post 2020, Grupurile de Acțiune Locală vor fi în continuare sprijinite pentru elaborarea și implementarea Strategiilor de Dezvoltare Locală, ținând cont de nevoile identificate în teritoriul acoperit de GAL. „Mai mult, am convingerea că vom avea aceeași relație fructuoasă și GAL-urile vor rămâne un partener important al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru dezvoltarea zonelor rurale din România”, a adăugat ministrul Oros.

Alături de ministrul Oros, la eveniment au avut intervenții online omologul său bulgar, dna. Desislava Taneva, oficiali ai Uniunii Europene, iar membri ai Autorității de Management pentru PNDR, precum și reprezentanți ai Grupurilor de Acțiune Locală și ai diverselor organisme, asociații și organizații europene implicate în dezvoltarea rurală au susținut, de asemenea, prezentări.

Reprezentanții celor două părți au convenit asupra importanței instrumentului LEADER în dezvoltarea locală, în crearea de locuri de muncă, în sprijinirea unei economii verzi și digitale, subliniind totodată necesitatea colaborării dintre state în încercarea de a proteja interesele fermierilor.

Evenimentul, menit să întărească și să promoveze buna colaborare în domeniul dezvoltării rurale dintre România și Bulgaria, prin facilitarea schimbului de experiență, de idei, informații și bune practici se va desfășura în două etape, participanții continuând lucrările reuniunii la Albena (Bulgaria), în perioada 6-7 octombrie.

În a doua parte a zilei, ministrul Adrian Oros a avut o întâlnire bilaterală cu secretarul de stat din Bulgaria, Lozana Vasileva. Cu această ocazie, au fost abordate teme precum prioritățile viitorului Plan Național Strategic, necesititatea menținerii sprijinului cuplat voluntar și a ajutorului național tranzitoriu, aspecte despre Pactul verde european (Green Deal). Cei doi demnitari au căzut de acord că atât România cât și Bulgaria prezintă aceleași specificități din punct de vedere agricol și este important să își susțină punctele de vedere comune, în beneficiul ambelor părți.

Pentru a veni în sprijinul fermierilor care doresc să acceseze Măsura 21 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza Covid-19 și pentru o oferi mai multă claritate în ceea ce privește categoriile de beneficiari eligibili, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), face următoarele precizări:

Potențialii beneficiari ai acestui sprijin temporar cu caracter excepțional sunt fermierii activi, conform definiției în sensul art. 9 din Reg. (UE) nr. 1307/2013, respectiv legislației naționale, crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, și/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe și cartofi, înscriși în evidența APIA cu cod unic de identificare, care au depus Cerere unică de plată în anul 2020 și care respectă criteriile de eligibilitate, specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19.

Fermierii activi sunt:

a) beneficiarii care au îndeplinit calitatea de fermier activ și au încasat plăți directe conform dovezilor verificabile aferente Cererii unice de plată din Campania 2019;

b) beneficiarii care au solicitat plăți directe pentru prima dată în anul 2020 și îndeplinesc prevederile OMADR nr. 619/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 9 privind ”Fermierul activ” din Regulamentul (UE) nr. 1307 si legislația națională menționează și impun verificări pentru respectarea condiției de fermier activ doar pentru  plați directe: “Fermierul care în anul anterior de plată ar fi avut dreptul la plăți directe, calculate potrivit prevederilor art. 12 din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de modificare a anexei X la regulamentul menționat, denumit în continuare Regulamentul nr. 639/2014, plăți care nu ar fi depășit cuantumul de 5.000 euro, și care desfășoară cel puțin o activitate agricolă minimă în cadrul exploatației sale, definită potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) lit. c), d) și e), este fermier activ și poate beneficia de plăți directe.”.

Prin urmare, un fermier doar cu ANT nu se supune verificărilor specifice pentru “fermierul activ”, dar în mod obligatoriu trebuie să desfășoare activitate agricolă pentru a putea beneficia de ajutoarele excepționale acordate fermierilor afectați de criza COVID-19.

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian-Nechita Oros și secretatul de stat Aurel Simion au deschis în data de 29 septembrie 2020, la sediul instituției, evenimentul ”Stop deșeurilor și risipei alimentare! Pentru oameni! Pentru planetă!”, organizat în colaborare cu InfoCons, în cadrul căruia a fost demarată campania de informare și conștientizare asupra efectelor majore și pe termen lung ale risipei de alimente ”Și tu poți proteja planeta! Împreună dăm startul la reducerea risipei de alimente!”.

În cadrul intervenției sale, ministrul Adrian Oros a declarat că realizarea obiectivului de reducere a risipei de alimente presupune eforturi susținute, la toate nivelurile. Totodată, oficialul MADR a transmis necesitatea implicării tuturor actorilor, atât a autorităților competente, cât și a societății civile și a mediului de afaceri, pentru a avea o politică națională coerentă de reducere a risipei alimentare.

În acest context, Adrian Oros a afirmat: ”Principala soluție pentru schimbarea comportamentului consumatorilor este educarea și informarea acestora, atât în familie cât și în școli. Sunt necesare și reglementări clare și coerente între instituțiile care au atribuții în această direcție, astfel încât să fie creat un cadru legislativ și comportamental care să transforme toate aceste deziderate în realitate. Am convingerea că întâlnirea de astăzi va fi percepută ca un apel pentru identificarea acelor măsuri, instrumente, pârghii care să combată risipa alimentară, să eficientizeze implementarea tuturor prevederilor legislative specifice pe care le avem și mă bazez pe implicarea autorităților, pe expertiza și profesionalismului reprezentanților mediului academic, a institutelor de cercetare și a tuturor partenerilor care sunt interesați de acest fenomen”.         

Secretarul de stat Aurel Simion, coordonatorul direcției de industrie alimentară, a declarat:  ”Risipa alimentară rămâne una dintre provocările majore ale societății moderne, fiind semnalată la nivel internațional de FAO, ca un fenomen de amploare, de natură să afecteze securitatea alimentară, la nivel mondial. Ceea ce putem să facem noi, MADR, pe lângă măsurile pe care le vom lua este să cooptăm toți factorii de decizie cu atribuții în acest domeniu și să încercăm să găsim soluții prin care populația să conștientizeze fenomenul risipei alimentare, pentru a deveni conștienți și mai atenți la ceea ce consumăm în așa fel încât să eliminăm risipa alimentară.”       

În cadrul evenimentului au avut loc intervenții punctuale de la următorii invitați: directorul de Cabinet al ministrului Educației și Cercetării, Radu Petrariu, de la reprezentantul Departamentului de Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Gabriel Bertea Hanganu, de la președintele ANSVSA, Robert Chioveanu, de la directorul general al ANPC, Paul- Silviu Anghel, de la directorul general al Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA, Anastasia Belc, de la președintele asociației INFOCONS, Sorin Mierlea, precum și de la președintele Băncii pentru Alimente, Gabriel Sescu. Au fost prezenți la eveniment și o parte dintre operatorii-receptori, militanți activi în lupta împotriva risipei alimentare, primii care au ales să se implice în mecanismul de donare de alimente.  

De asemenea, la evenimentul de azi a participat și Chef Cezar Munteanu, ambasador al luptei împotriva risipei alimentare, care și-a prezentat contribuția la fenomenul de reducere a risipei de alimente și le-a oferit celor prezenți câteva recomandări prin care putem utiliza inteligent toate resursele alimentare.   

La finalul întâlnirii, ministrul Adrian Oros i-a premiat pe toți cei implicați în această campanie și le-a mulțumit pentru susținere.

Adrian Oros a salutat inițiativa FAO pentru modul activ, aplicat și susținut prin care a reușit să mobilizeze și să angreneze actorii responsabili în lansarea de acțiuni dedicate luptei împotriva risipei de alimente și pentru prevenirea deșeurilor alimentare, astfel încât marcarea importanței conștientizării asupra risipei de alimentare să fie realizată într-un mod vizibil, care să sublinieze importanța fenomenului risipei alimentare.

În data de 28 septembrie 2020, secretarul de stat Gheorghe Ștefan a participat în sistem video-conferință la reuniunea miniștrilor agriculturii din țările membre ale Grupului de la Vișegrad, în format extins (Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Slovacia și Bulgaria, Croația, Estonia, Letonia, Lituania, România și Slovenia: GV4 + 7]), reuniune ce s-a bucurat și de participarea comisarului european pentru agricultură Janusz Wojciechowski. Alături de secretarul de stat s-au aflat directori și experți ai direcțiilor tehnice de specialitate din cadrul MADR.

Evenimentul a fost organizat de Ministerul agriculturii din Polonia și a avut ca scop realizarea unui schimb de opinii privind teme de actualitate precum: Politica Agricolă Comună după 2020, impactul strategiei „De la Fermă la Consumator” (F2F) și al strategiei „Biodiversitatea UE Strategia pentru 2030 ” privind agricultura europeană. Un alt subiect al întâlnirii a fost aplicarea noilor tehnologii în agricultură în contextul provocărilor climatice.

În intervenția din cadrul primei părți, secretarul de stat Gheorghe Ștefan a subliniat necesitatea ca legislația privind Politica Agricolă Comună pentru următorul Cadru Financiar să fie adoptată cât mai rapid pentru a putea răspunde eficient și din timp provocărilor pe care le întâmpină producătorii. De asemenea, oficialul a declarat că este importantă și consolidarea capacității de cooperare și asigurare a independenței de consum în condiții de criză, bazate pe norme care să elimine practicile incorecte și disparitățile regionale din economie, prin mecanisme și politici adecvate, inclusiv concurența neloială a produselor importate care nu respectă aceleași standarde.

Referitor la Strategia „De la Fermă la Consumator”, secretarul de stat a transmis că România susține că soluțiile trebuie să fie pe măsura ambițiilor, atât din perspectiva bugetului, cât și a cerințelor pentru transformarea durabilă a modului de producție agro-alimentară a UE.

Pentru România este deosebit de important ca noua Politică Agricolă Comună să își păstreze structura pe cei doi Piloni, să existe flexibilitate între cei doi piloni, finanțarea să fie păstrată cel puțin la nivelul actual, iar povara administrativă să fie redusă pentru a putea răspunde obiectivelor privind securitatea alimentară. Secretarul de stat Gheorghe Ștefan a afirmat că vor fi necesare măsuri suplimentare pentru a defini calea de urmat asupra aspectelor legate de mediu și climă, inclusiv în lumina acordului privind Cadrul Financiar Multianual din Consiliul European, precum și a elementelor conexe ale noului Instrument European de Redresare („Next Generation EU”).

În cadrul tematicii ”agricultura de precizie și utilizarea tehnologiilor digitale” ce vizează subiectele discutate în cadrul celei de-a doua părți a întâlnirii, Gheorghe Ștefan a evidențiat că este nevoie de măsuri care să sprijine o tranziție cât mai ușoară utilizând tehnologii noi care pot aduce performanța agricolă. Propunerile de reducere a utilizării produselor de protecția plantelor și a antibioticelor trebuie însoțite de analize de impact, iar cercetarea trebuie să propună soiuri de plante mai rezistente la actualele condiții de mediu și climă.    

Simplificarea propusă de actuala președinție a Consiliului UE este binevenită, în special ţinând cont de obiectivele foarte ambiţioase de îndeplinit până în 2030 potrivit strategiilor de mediu, strategiei pentru biodiversitate și strategiei de la Fermă la Consumator. 

Totodată, secretarul de stat a menționat că trebuie consolidat rolul agriculturii în ceea ce privește securitatea alimentară, pe de o parte și obiectivele de mediu și climă, pe de altă parte și necesitatea stabilirii unui echilibru corect în acest sens.

În momentul de față, practicarea agriculturii de precizie reprezintă cel mai bun pas către progres pentru fermele din România. Noile tehnologii din domeniu (de la sistemele GPS automatizate la senzorii pentru sol) îi ajută pe cei care lucrează în sectorul agricol să obțină cele mai bune rezultate într-un mod mai simplu și eficient, fără să risipească resursele. Practicând agricultura de precizie, fermierii pot lua cele mai bune decizii în funcție de condițiile disponibile și pot diminua riscul apariției unor probleme ale culturilor.

În încheierea reuniunii, s-a exprimat necesitatea de a avea o abordare rațională privind pesticidele și de a identifica soluții pentru a le putea înlocui cu alternative sigure și verificate în timp.

Situația proiectelor depuse la data de 24 septembrie 2020 - PNDR 2014-2020

Luni, 28 Septembrie 2020 09:59

Anunt concurs 2 - 28.09.2020

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță organizarea concursului în vederea ocupării unui post vacant de natură contractuală în cadrul Proiectului POCA – Cod 127012 ,,Consolidarea capacității administrative a MADR susţinută de planificare strategică şi un sistem de politici publice bazate pe dovezi, sistematizarea şi simplificarea procedurilor de lucru cu mediul de afaceri şi cu cetăţenii din România, cu accent pe zona montană”, în data de 12.10.2020, ora 10,30 interviul.

Concursul se va desfășura la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din B-dul. Carol I, nr. 2-4, sector 3, București

Luni, 28 Septembrie 2020 09:53

Anunt concurs - 28.09.2020

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță organizarea concursului în vederea ocupării unor posturi vacante de natură contractuală în cadrul Proiectului POCA – Cod 126983 ”Consolidarea capacității MADR de a elabora politici și reglementări specifice în vederea implementării unui sistem strategic național pentru trasabilitatea și integritatea produselor agroalimentare”, în data de 12.10.2020, ora 10,00 interviul.

Concursul se va desfășura la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din B-dul. Carol I, nr. 2-4, sector 3, București.

Pagina 3 din 58