Raluca Panait - Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

În ședința de Guvern din data de 17 decembrie 2020 a fost adoptată Hotărârea pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum și pentru stabilirea cuantumului acestora, privind anul de cerere 2020.

Valoarea totală a plafoanelor aprobate este de 114.156.810 euro, echivalentul a 556.229.056,7 lei.

Fondurile se acordă crescătorilor de animale şi sunt repartizate astfel:

a) 1.680.000 euro, respectiv 8.185.800 lei, pentru specia bovine, categoria bivoliţe de lapte;

b) 13.125.000 euro, respectiv 63.951.562,5 lei, pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne şi metişii acestora;

c) 99.324.810 euro, respectiv 483.960.136,7 lei, pentru specia bovine, categoria vaci de lapte;

d) 27.000 euro, respectiv 131.557,5 lei, pentru specia viermi de mătase.

Numărul estimat de beneficiari vizat de prezentul act normativ este de 18.845, iar sprijinul va fi acordat pentru un efectiv de circa 343.122 capete din care: 261.702 vaci de lapte, 70.942 taurine din rase de carne şi 10.478 bivoliţe.

Cuantumul sprijinului per unitate pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Resursele financiare se asigură de la bugetul de stat, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anii 2020 şi 2021.

Plăţile pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic se fac în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 1 octombrie 2020.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că, începând cu data de 02 decembrie 2020, Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat autorizarea plăților finale, ca diferență între cuantumul calculat și cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2020.

Până la acest moment, s-au autorizat la plată un număr de 602.661 fermieri, reprezentând un procent de 73,42 % din numărul total al fermierilor eligibili care au depus Cerere unică de plată în Campania 2020.

Suma totală autorizată la plată este de 348.000.643 euro, din care:

    - 305.694.878 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);

    - 35.286.413 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);

    - 7.019.352 euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).

Totodată, informăm că în perioada 16 octombrie 2020 și până în prezent, APIA a efectuat plăți în valoare totală de 1.770.724.884 euro, aferente Campaniei 2020.

Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb de 4,7830 lei pentru un euro.

În conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/531 al Comisiei a fost stabilit nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale aferent Campaniei 2020, respectiv de până la 70 % în cazul plăților directe și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, diferențe aferente lunilor februarie, iunie si trimestrul al II-lea, iulie, august, septembrie si trimestrul al III-lea 2020.

Suma totală autorizată la plată este de 4.800.023,15lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru un număr de 48 de solicitanți care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cuprevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

În Ședința de Guvern din 11 decembrie 2020, a fost adoptată o Hotărâre prin care se prelungește termenul de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, până la data de 31 decembrie 2023.

Hotărârea Guvernului nr. 1174/2014 a fost elaborată având în vedere Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 care era aplicabil până la 31 decembrie 2020, iar perioada de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 1.174/2014 a fost de asemenea stabilită până la data de 31 Decembrie 2020.

Prin adoptarea acestui act normativ se creează cadrul legal pentru continuarea acestui ajutor de stat până la finalul anului 2023.

De asemenea, în Ședința de Guvern din 11 decembrie 2020 a fost adoptată o Hotărâre prin care se modifică alin.(1) cât și a alin. (7) ale art.10 din Hotărârea Guvernului nr.1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

Astfel, se suplimentează cu valoarea de 176.743,00 mii lei suma alocată pentru plata ajutorului de stat de 629.908,00 mii lei, până la valoarea de 806.651,00 mii lei. Măsura vizează asigurarea aplicării schemei de ajutor de stat prin plata sumelor aferente perioadei 1 aprilie 2020 – 30 iunie 2020.

Potrivit situației centralizatoare transmisă de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură pentru perioada 1 aprilie 2020 -30 iunie 2020, cantitățile de motorină determinate la plată cu acciză redusă sunt de peste 115.835,00 mii litri, iar valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare este de 176.743,00 mii lei, pentru un număr de 17.540 beneficiari.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) informează că, în perioada 02 - 15 decembrie 2020 se depun, la Centrele judeţene ale Agenţiei, respectiv al Municipiului Bucureşti pe raza cărora/căruia se află sediul social al solicitantului, Cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2021, cereri avizate de către ANZ.

Cererea iniţială anuală pentru efectuarea serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor va fi  însoţită de următoarele documente:

a) dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare;

b) acreditarea  solicitantului pentru întocmirea şi menţinerea registrului genealogic al rasei pentru care solicită ajutorul de stat, eliberată de ANZ;

c) lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona "întreprindere nou-înfiinţată";

d) copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;

e) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ.

Cererea iniţială anuală de solicitare a ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale va fi însoţită de următoarele documente:

    a) dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare;

    b) acreditarea  solicitantului  pentru  prestarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, eliberată de ANZ;

    c) lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la APIA, numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona "întreprindere nou-înfiinţată";

    d) copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale sau adeverinţă eliberată de ANZ, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;

    e) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în cursul lunii decembrie 2020, se depun Cererile de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2021, la Centrele judeţene ale Agenţiei, respectiv al Municipiului Bucureşti, pe raza cărora sunt situate exploatațiile agricole pentru care se solicită ajutorul de stat, sau unde au fost depuse Cererile unice de plată în cadrul Campaniei 2020.

Beneficiari:

a) producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, care sunt înregistraţi în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantaţiilor viticole, alte evidenţe funciare, care exploatează terenuri agricole, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole;

b) producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, care sunt înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor şi care deţin, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole;

c) organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, aşa cum sunt definite în Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) organismele/organizaţiile de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare, al căror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală şi de a-şi face cunoscute rezultatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie

Persoanele fizice pot fi acceptate ca potențiali beneficiari ai prezentei scheme dacă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri trimestriale, se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Condiții de acordare în funcţie de sectorul/sectoarele vegetal, zootehnic şi/sau îmbunătăţiri funciare în care îşi desfăşoară activitatea:

a) să fie înscrişi în Registrul unic de identificare (RUI) al APIA (să deţină ID fermier);

b) să fie înscrişi în evidenţele APIA cu suprafeţele de teren pe care le exploatează sau în Registrul plantaţiilor viticole, după caz;

c) să fie înscrişi în Registrul agricol cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spațiile protejate (sere și solarii), precum și cu efectivele de bovine/ovine/caprine/porcine/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

d) să fie înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE) al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau să deţină document de înregistrare/autorizare sanitară veterinară pentru porci/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

e) suprafeţele de teren pe care le exploatează să fie de minimum un hectar inclusiv, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha,iar în cazul serelor, solarelor, viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor, arbuștilor fructiferi, suprafața parcelei agricole trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha și/sau după caz, să dețină un număr minim de animale. Pentru legume cultivate în sere și solare, pentru care se acordă schema de sprijin cuplat, suprafața minimă a exploatației este de 0,3 ha, iar suprafața minimă a parcelei este de 0,03 ha. Prin excepție, pentru ciuperci sa iau în considerare suprafețele din adeverințele emise de primării.

f) să exploateze/să deţină/să crească animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase în vederea obţinerii producţiei agricole pentru care solicită ajutorul de stat;

g) să utilizeze instalaţii de irigat acţionate cu motoare termice.

Cererea de acord prealabil se depune însoţită de următoarele documente:

a) copie a documentelor de identitate și a documentelor de înregistrare;

b) adeverinţă  aliberată de Primarie cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spaţii protejate /cu efectivele de animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

c) adeverinţă eliberată de către Oficiul Național al Viei și al Produselor Vitivinicole pentru suprafețele cu vie, după caz;

d) situația suprafețelor și a structurii estimative a culturilor pentru care solicită ajutorul de stat si/sau producția de ciuperci estimată;

e) copia documentului care atestă înregistrarea/autorizarea sanitară veterinară pentru porci/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

f) situația privind calculul efectivului rulat /mediu estimat  anual, în funcție de specie, întocmită de beneficiar;

g) dovada că solicitantul nu figurează ca debitor la organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, precum şi la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, furnizorul de apă şi de electricitate, după caz;

h) copie de pe contractul de irigaţii/furnizare a apei, după caz;

i) cantitățile de  motorină  pentru care se solicită ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru sectorul îmbunătățiri  funciare;

j) angajamentul solicitantului persoana fizică  cu privire la autorizarea ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, conform modelului Anexa 5 din Ordin.

Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare se emite de către centrele APIA judeţene, în termen de cel mult 20 lucrătoare de la data  depunerii cererii de acord.

În Ședința Guvernului din 27 noiembrie 2020 a fost aprobată o Hotărâre ce modifică alineatul 2 al articolului 6 din Normele metodologice de aplicare a Legii 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, aprobate prin HG nr.51/2019.

La data prezentei, în România, cadrul juridic aplicabil în vederea diminuării risipei de alimente  este reprezentat de Legea 217/2016 cu modificările și completările ulterioare.

În practică, în primul an de implementare, respectiv 2019, s-a constatat că efectele aplicării legii au fost scăzute din cauza unor disfuncționalități. Prin actul normativ aprobat astăzi în Ședința de Guvern se extinde sfera operatorilor economici receptori prin includerea băncilor de alimente –organizații specializate în transferul de alimente.

Astfel, se are în vedere eficientizarea măsurilor de aplicare a prevederilor Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, prin eliminarea limitării donării de alimente doar către consumatorul final.

Modificarea aprobată vizează creșterea volumului de alimente donate, în special către persoanele asistate social, întrucât acestea vor putea beneficia de produse alimentare donate.

 

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) a finalizat Campania de plăți în avans pentru beneficiarii care au depus Cerere unică de plată în anul 2020.

În conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/531 al Comisiei a fost stabilit nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale aferent Campaniei 2020, respectiv de până la 70 % în cazul plăților directe și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală.

Astfel, au fost autorizați pentru plata avansului 731.459 fermieri, ceea ce reprezintă 97.85% din numărul fermierilor care au depus Cerere unică de plată în Campania 2020 și au fost declarați eligibili la plata avansului.

Suma totală autorizată la plată este de 1,43 miliarde euro, din care:

- 1,072 miliarde euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);

- 298,25 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);

- 59,28 milioane euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).

Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb de 4,7830 lei pentru un euro.

Dacă realizăm o comparație între avansul acordat în Campania 2019 (1,32 miliarde euro) și avansul acordat în Campania 2020 (1,43 miliarde euro), identificăm  o creștere în anul 2020 cu 110 milioane euro.

Misiunea noastră continuă! Începând cu 2 decembrie 2020, APIA demarează plata finală, ca diferență între cuantumul calculat și cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2020. Astfel, asigurăm toți fermierii că motoarele APIA rămân turate la maximum pentru a continua autorizarea plăților finale în același ritm susținut.

Vineri, 27 Noiembrie 2020 10:21

Anunt concurs - 27.11.2020

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale organizează în data de 30 decembrie 2020, proba scrisă, examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut de către funcționarii publici din cadrul MADR, care indeplinesc condițiile legale.

Miercuri, 25 Noiembrie 2020 18:54

Proiect- 25.11.2020

ORDIN privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, viceprim-ministrului, ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, ministrului apărării naţionale şi viceprim-ministrul, ministrul culturii nr. 719/740/M.57/2333/2014 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea titlului I din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.
Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării, pe adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. și Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului.

Pagina 2 din 58