Vineri, 01 Noiembrie 2019 13:07

”Politica Agricolă Comună – în sprijinul satului românesc”, tema conferinței de la INDAGRA 2019

Vineri, 1 noiembrie 2019, în cadrul târgului INDAGRA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a organizat, prin Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală, din cadrul Direcției Generale Dezvoltare Rurală - Autoritate de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală, conferința ”Politica Agricolă Comună – în sprijinul satului românesc”.

Evenimentul, ce a fost deschis de Daniel Eugeniu Crunteanu, secretar de stat în cadrul MADR, a avut ca scop principal asigurarea informării asupra impactului finanțărilor din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, precum și asupra noii abordări a Politicii Agricole Comune, post 2020. 

Prezent la Conferinta, presedintele ASAS, Valeriu Tabarã, si-a exprimat convingerea ca autoritatile din România vor elabora un Plan National Strategic, care sã rãspundã nevoilor reale ale tarii noastre. In acelasi timp, domnia sa a apreciat ca binevenitã aceasta dezbatere, întrucât oamenii trebuie sa înteleaga ce elemente extraordinare au la îndemana prin intermediul fondurilor europene pentru a contribui la dezvoltarea satului românesc. 

La rândul sãu, secretarul de stat Daniel Dumitru Botănoiu, a salutat prezenta autoritatilor publice, multumind in acelasi timp celor douã agentii de plati pentru activitatea si eforturile depuse in tot acest interval de timp, precum si fermierilor si producatorilor romani, care prin munca lor au reusit sa atinga performante deosebite în domeniul in care activeazã. 

În cadrul manifestării, Daniela Rebega, director general adjunct al Autorității de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală a susținut prezentarea ”Politica Agricolă Comună – Prezent și Viitor”, menționând că PAC este în continuu proces de simplificare, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor fermierilor europeni, iar Comisia Europeană a încercat să adapteze cadrul de reglementare în concordanță cu necesitățile acestora.

Daniela Rebega a declarat că toate submăsurile din actualul Program Naţional de Dezvoltare Rurală au avut un grad de accesare ridicat, accentuând însă că una dintre ele,  o submăsură nouă la nivel european și pentru țara noastră, ce vizează lanțul de aprovizionare, submăsura 16.4 – ”Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol” s-a bucurat de un real success, cu o accesare de peste 250%.

Referitor la Planul Național Strategic pentru următoarea perioadă de programare, Daniela Rebega a reamintit  aspectele de bază ale acestuia: intervențiile aferente Pilonului I și II, existența unui pachet financiar cumulat format din FEGA și FEADR, un element de noutate fiind faptul că vor exista aceleași reguli pentru cei doi piloni.     

Aceasta a precizat că principalele concepte ale noii PAC sunt simplificarea, care se va exprima printr-o reducere a birocrației și o mai bună legiferare, re-echilibrarea responsabilităților între Comisie și statele membre,  acestea urmând a avea o mai mare libertate în a-și propune propriile reguli, accentul mutându-se de pe conformitate și reguli, pe rezultat și performanță.

De asemenea, în cadrul conferinței, Adela Ștefan, șef serviciu al AM-PNDR a avut o prezentare privind noile instrumente de sprijin prin PNDR 2014-2020,  făcând referire la instrumentele financiare și instrumentele de gestionare a riscurilor în agricultură.

În cadrul evenimentului, Claudiu Coadã, director general adjunct al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a susținut o intervenție despre optimizarea implementării PNDR, rezultate și bune practici în administrarea fondurilor europene. In acest moment absorbția efectivă a fondurilor europene gestionate de AFIR este de 53%, sumele plătite ridicându-se la 4,88 miliarde de euro.

În ceea ce privește sprijinul financiar acordat fermierilor de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin măsurile gestionate din PNDR, Adrian Pintea, director general al APIA a avut o prezentare pe această temă, în cadrul Conferinței. “Cu acest prilej, am informat participanții privind măsurile/schemele implementate de agenție, dar am prezentat și stadiul la zi al plăților în avans aferente Campaniei 2019. Este o ocazie importanta sa urez fermierilor succes în activitate și sa ii asigur de întreaga colaborare instituțională a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură”, a afirmat Adrian Pintea.

La Conferință au participat reprezentanți ai autorităților competente naționale, regionale, locale, organizații ale societății civile, parteneri economici și sociali etc.

Reaminitm că, în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie 2019, are loc cea de-a XXIV-a ediție a Târgului internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei – INDAGRA 2019, eveniment desfășurat în Complexul expozițional ROMEXPO.