Media - Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Marți, 30 Aprilie 2013 16:21

INFORMARE DE PRESĂ

În cadrul şedinţei de Guvern din data de 30 aprilie 2013 s-a aprobat Ordonanţa de Urgenţă pentru completarea art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru…
Luni, 29 Aprilie 2013 17:16

INFORMARE DE PRESĂ

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale informează că, la data de 29 aprilie 2013, starea de vegetaţie a culturilor agricole se prezintă după cum urmează: Culturile însămânţate în toamna anului 2012 Suprafaţa totală însămânţată în toamnă a fost de 2.737.761 ha, neconstatându-se apariţia unor atacuri masive de boli la aceste culturi.…
Luni, 29 Aprilie 2013 16:45

COMUNICAT DE PRESĂ

În data de 29 aprilie 2013 la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a avut loc o întâlnire cu operatorii din agricultura ecologică, la care au participat secretarii de stat Achim Irimescu şi Daniel Botănoiu, asistaţi de specialişti ai direcţiilor de tehnice din MADR şi reprezentanţi ai BioRomânia. Scopul…
Luni, 29 Aprilie 2013 12:51

COMUNICAT DE PRESĂ

În data de 30 aprilie 2013, o delegaţie a României condusă de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, va efectua o vizită oficială în Turcia pentru a continua negocierile cu partea turcă în ceea ce priveşte restricţiile privind importul şi tranzitul animalelor vii din specia ovină şi bovină în…
Vineri, 26 Aprilie 2013 14:20

INFORMARE DE PRESĂ

La solicitarea preşedintelui Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, Ion Popescu, secretarul de stat din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Botănoiu, a participat la conferinţa judeţeană „Dialogul social regional, factor de stabilitate şi coeziune socială în contextul regionalizării României”. Conferinţa s-a desfăşurat în data de 26 aprilie 2013 în Alexandria…
Joi, 25 Aprilie 2013 13:05

MADR sprijină ferma de familie

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale urmează să lanseze, începând cu mijlocul lunii iunie, o sesiune de depunere proiecte pentru Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” din PNDR care se adresează fermelor de familie. Ferma de familie produce pentru consumul propriu, iar surplusul este comercializat. Activităţile din cadrul fermei sunt realizate, în…
Miercuri, 24 Aprilie 2013 18:23

INFORMARE DE PRESĂ

Programul ministrului Agriculturii Daniel Constantin pentru joi, 25 aprilie 2013 Ora 11.00 - Deschiderea oficială a târgului Agraria - Sala de Conferințe a complexului Expo Transilvania. Ora 12.00 - Conferința "Caravana PNDR vine în satul tău". Evenimentele vor avea loc în Cluj Napoca.
Miercuri, 24 Aprilie 2013 10:09

COMUNICAT DE PRESĂ

În şedinţa de Guvern din data de 23 aprilie 2013 s-a aprobat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind pajiştile permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar. Conducerea MADR a insistat în direcţia urgentării soluţionării utilizării pajiştilor de către crescătorii de animale, indiferent de forma de…
Luni, 22 Aprilie 2013 18:08

INFORMARE DE PRESĂ

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, va participa marţi, 23 aprilie, începând cu ora 9.30 la conferinţa „Mediafax Talks about Agriculture”, care va avea loc la Hotel Intercontinental, Sala Fortuna. Începând cu ora 10.30, alături de ministrul Agriculturii va fi prezent şi secretarul de stat din MADR, Achim Irimescu.
Joi, 18 Aprilie 2013 16:24

COMUNICAT DE PRESĂ

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a efectuat o vizită la fabrica Danone România din Bucureşti, ocazie cu care a discutat cu Dieter Schulz, directorul general al Danone în regiunea Europa Centrală şi de Sud, despre istoricul de 15 ani al acestei companii în ţara noastră dar şi despre…