Conferinţă Regională pentru Europa (ERC) a FAO şi lucrările celei de a 38-a sesiuni a Comisiei Europene pentru Agricultură a FAO (ECA).

 Raportul celei de-a 29-a Conferinte Regionale pentru Europa a FAO

VIDEO - Anul internaţional al Fermei de Familie

 

În perioada 1-4 aprilie 2014, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a găzduit, la Bucureşti, cea de a 29-a Conferinţă Regională pentru Europa (ERC) a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură / FAO şi lucrările celei de a 38-a sesiuni a Comisiei Europene pentru Agricultură a FAO (ECA).

De asemenea, în perioada 29-31 martie 2014, au avut loc consultările ONG-urilor şi a societăţii civile din Europa şi Asia Centrală.

Cele 3 evenimente menţionate mai sus s-au desfășurat loc la Palatul Parlamentului.

Conferința regională FAO este principalul forum şi organism de conducere care convine asupra priorităţilor comune în regiunea noastră în domeniul agriculturii, silviculturii, pescuitului şi dezvoltării rurale. Aceasta permite miniştrilor şi reprezentanţilor din diferite agenţii guvernamentale să discute şi să decidă asupra politicilor, care sunt importante pentru toate ţările din vestul Europei până la cele mai estice, precum Tadjikistan sau Kazakhstan.

Pe durata sesiunii de la Bucureşti din aprilie 2014, problema risipei de alimente şi a deşeurilor alimentare a fost un subiect central al agendei. Informaţiile prezentate ţărilor membre au contribuit la creșterea gradului de înţelegere a cauzelor ce conduc la pierderea produselor alimentare în regiune.

Rezultate preliminare arată faptul că principalul motiv în producerea deşeurilor alimentare sunt consumatorii care cumpără produse alimentare cu termen de valabilitate mare. Acest lucru conduce la o creştere a mărfii nevândute şi astfel la alimente irosite care ar fi fost de altfel perfect comestibile. Multe campanii de sensibilizare pentru reducerea risipei alimentare în aceste ţări au fost lansate pentru a aborda condiţiile locale specifice, care contribuie la risipa de alimente.