Miercuri, 16 Noiembrie 2016 20:04

Participarea ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene – Agricultură și Pescuit

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a participat la reuniunea Consiliului Uniunii Europene - Agricultură și Pescuit - desfăşurată în 14 și 15 noiembrie 2016 la Bruxelles, Belgia. La reuniune a fost prezentă şi doamna secretar de stat Niculina TÂLVĂR.

Pe ordinea de zi s-au aflat subiecte pe domeniul pescuit - popunerea de regulament a Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unui plan multianual pentru stocurile demersale din Marea Nordului și pentru activitățile de pescuit care exploatează stocurile respective, propunere de regulament al Consiliului de stabilire, pentru 2017 și 2018, a posibilităților de pescuit pentru navele din UE în ceea ce privește anumite stocuri de pești de adâncime.

În ce priveşte domeniul Agricultură, principalele teme au vizat Raportul Grupului operativ pentru piețele agricole (în contextul discuţiilor privind practicile comerciale neloiale), o analiză privind impactul concesiilor  din acordurile de liber schimb asupra produselor agricole, cum ar fi CETA sau Mercosur şi despre cercetarea și inovarea în domeniul agriculturii în Uniunea Europeană.

România susține finanțarea proiectelor de cercetare, prin asistență tehnică, precum şi crearea de platforme de networking pentru schimbul de bune practici și rezultatelor cercetărilor și inovărilor in domeniul agriculturii, pădurilor, pescuitului. 

Amintim că România, la reuniunea miniștrilor agriculturii din Grupul Vișegrad 4+3, a semnat declarația comună privind sprijinirea creșterea potențialului de cercetare al țărilor din Europa Centrală și de Est în implementarea proiectelor din programul Orizont 2020, în domeniul agricol, inclusiv al bioeconomiei.

Raportul Grupului operativ pentru pieţele agricole a fost aşteptat cu interes atât de Comisia Europeană cât şi de statele membre. Reamintim faptul că în ianuarie 2016, comisarul Hogan, a solicitat înfiinţarea unui Grup operativ care să elaboreze un studiu independent cu privire la evaluarea poziţiei fermierului şi modalităţile de îmbunătăţire a acesteia în cadrul lanţului alimentar. Principalele recomandări formulate de experţii grupului operativ vizează în principal următoarele aspecte:

  • ameliorarea transparenței pieței,
  • practicile comerciale neloiale,
  • consolidarea cooperării între agricultori,
  • facilitarea accesului agricultorilor la finanțare,
  • gestionarea riscurilor.

„România consideră că producătorii agricoli ar trebui sprijiniți tot mai mult pentru a-și consolida poziția în cadrul lanțului alimentar. Am putut constata cu toții de-a lungul perioadelor de criză, că producătorii sunt cei mai afectați de instabilitatea pieței. În acest context, este necesară identificarea cât mai rapidă a unor soluții comunitare pentru contracararea practicilor neloiale. Accesul producătorilor locali în super-marketuri și distribuția echitabilă a veniturilor trebuie să își găsească o rezolvare eficientă în reglementările europene propuse, respectiv în noul PAC post 2020”, a afirmat ministrul Achim Irimescu.

În cadrul lucrărilor Consiliului a existat o prezentare din partea Comisiei şi un schimb de opinii în ce priveşte Studiul privind impactul concesiilor din acordul de liber schimb asupra produselor agricole. România, alături de celelalte state membre  a solicitat Comisiei Europene o analiză a efectelor cumulative ale negocierilor, care au loc în prezent, în cadrul acordurilor de liber schimb. Din datele studiului prezentat, carnea de vită şi orezul sunt principalele sectoare care ar putea fi cel mai afectate în urma concesiilor din cadrul acordurilor comerciale. În schimb, carnea de porc şi produsele lactate sunt considerate ca având potenţialul cel mai mare la exportul din Uniune către ţările terţe.

În cadrul lucrărilor Consiliului a fost discutat, în cadrul unui prânz de lucru al miniştrilor, viitorul Politicii Agricole Comune. Menţionăm punctele de interes pentru România:

  • Continuarea plăților directe pentru susținerea veniturilor fermierilor (inclusiv SAPS)  și a procesului de convergență întru reducerea decalajelor între SM
  • Continuarea investițiilor în mediul rural în sectorul agricol și non-agricol
  • Atragerea tinerilor către mediul rural
  • Mecanisme de piață adaptate situațiilor de criză
  • mentinerea caracterului comunitar al PAC si mentinerea unui nivel adecvat al finantarii  UE
  • mentinerea celor doi Piloni ai actualei PAC cu un accent deosebit pe continuarea investițiilor în mediul rural, în sectorul agricol și non-agricol, în cercetare şi inovare prin intermediul programelor naţionale de dezvoltare rurală

Alte subiecte pe ordinea de zi au vizat bunăstarea animalelor în timpul transportului, delegaţia suedeză făcând o informare în acest sens, iar un alt subiect - crearea unei platforme pentru bunăstare animală, existând o informare din partea delegaţiei olandeze. Utilizarea indicaţiilor geografice pentru produsele agricole care nu reflectă originea sau provenienţa a fost adusă în discuţie de delegaţia elenă, iar rezultatele conferinţei ministeriale privind dermatorza nodulară contagioasă au fost prezentate de delegaţia din Bulgaria.